Leapsa: Cum mi-a schimbat Internetul viata?

Astazi abordam un subiect atat de popular si in care se regasesc majoritatea persoanelor, internetul. Desi nu stiu cat e de normal, o mare parte din viata mea se invarte in jurul acestui cuvant si defineste mai mult decat hobby-urile mele, ci chiar viitorul, caci sunt studenta la informatica si am de-a face cu el si cand nu vreau. Pentru ca e un subiect despre care as putea vorbi mult si, poate, fara rost, o sa ma folosesc de o serie de intrebari care rezuma toata povestea din spatele acestui cuvant.


-De cati ani ai acces constant la Internet?
La internet am scapat prin clasele 5-8, deci de mai bine de 6 ani. Desi nu imi amintesc exact perioada, nu am uitat emotia pe care o aveam cand ma uitam la domnul ce instala modemul, eram in al 9-lea cer.

-Care este prima ta amintire legata de navigarea pe Internet?

Desi am avut internet de la o varsta frageda, fiind in afara orasului, a ajuns mai tarziu decat la colegele din oras. Si acum mai tin minte ca, atunci cand mergeam in vizita pe la ele, eram mereu fascinata de ce imi aratau, diverse jocuri, melodii, filmulete, toate erau la fel de interesante. Pe atunci erau in trend yahoo messenger-ul si hi5-ul, parca a trecut o vesnicie, acum nu mai auzi nimic de ele.

-Ce faci zilnic pe net? (Citesti stiri, te documentezi, asculti muzica, lucrezi, scrii pe blog, vorbesti cu prietenii, faci cumparaturi online? )

Cred ca e destul de evident ca imi petrec mult timp pe internet, mai ales acum in vacanta. Incep inca de dimineata sa verific facebook-ul, toate conturile de email pe care le am si statisticile blogului. Dupa ce ma satur de dat scroll pe facebook, verific si ce seriale si filme au aparut azi, citesc noile postari de prin blogospera, urmaresc filmuletele de pe youtube. Acum ca sunt in vacanta imi permit sa petrec cat timp vreau cu serialele si toate preferintele mele. In timpul facultatii, majoritatea cursurilor si laboratoarelor sunt online, deci si daca vreau sa invat tot pe internet stau. Postarile le scriu, de obicei, seara caci atunci ma simt mai inspirata si stau cel putin o ora sa adun informatii, sa editez pozele si sa scriu textul. Tot pe internet vorbesc si cu iubitul si prietenii din Iasi, mai ales acum cat sunt acasa. Chiar daca evit laptopul, pornesc imediat internetul pe telefon si sunt la fel de activa. Asadar, stau o gramada de ore pe internet, dar mai am si zile cand vreau sa evadez si aleg o carte buna sau un film romantic si ma deconectez de toate. 
Un alt lucru pe care l-am descoperit anul trecut cand am inceput facultatea au fost si cursurile online. Cu materia atat de multa pe care o aveam de invatat si explicatiile atat de rezumate, m-am vazut nevoita mereu sa tot caut pe internet fel si fel de informatii. Eu am gasit o gramada de cursuri din domeniul informaticii foarte bine formulate, dar sunt si cursuri utile in viata, cursuri SEO si multe altele.
Internet addict here!:
Sursa


-Cand ai descoperit bloggingul? (Ai blog hostat gratuit sau cu plata? Cum ti-ai promovat blogul?)
De blogging m-am apucat de peste 2 ani, dupa ce am studiat peste 1 an bloggaritele active. Le-am descoperit pe majoritatea cand mi-a inceput pasiunea pentru cosmetice si am tot cautat pe google diverse informatii ce m-au dus catre site-urile lor. Am fost mereu fascinata de articolele lor detaliate si tot felul de produse de care eu nu mai auzisem, asa ca mi-am dorit sa intru in lumea asta si sa impartasesc si eu putinele cunostinte pe care le am. Blogul meu e, momentan, pe platforma Blogger, dar ma gandesc serios la hosting si cand o sa fiu multumita cu nivelul la care a ajuns, o sa fac si pasul asta.
Principala metoda de promovare e facebook-ul, e foarte util si are niste statistici foarte detaliate. Mi-as dori sa ma folosesc si de instagram, dar o sa fac asta doar daca ma apuc si de ramura fashion.

-Cum crezi ca ar fi viata ta acum fara Internet?

Nici nu stiu daca pot sa imi imaginez cum ar arata, stiu ca sunt atatea generatii care au trait fara si au supravetuit, dar simt ca am ajuns deja intr-un punct in care nu mai exista viata fara internet. Stiu sigur ca daca nu ar fi fost internetul, viitorul meu ar fi fost diferit caci nu as mai fi ajuns studenta la informatica, nu mi-as fi descoperit pasiunea pentru blogging si nu as avea bagajul de cunostinte pe care il acum. Desi are o gramada de dezavantaje, stiu ca internetul ne-a facut mai deschisi la minte, ne-a oferit accesul la informatii pe care generatii intregi nici nu visau sa le stie si ne-a oferit sansa sa cunoastem oamenii, locuri, idei, fenomene, trenduri si sa comunicam fara bariere, chiar si in colturi diferite ale lumii.

-Cum crezi ca va arata viitorul Internetului?

Tinand cont ca in doar 10 ani a evoluat atat de mult si a conectat intreaga lume, nu pot sa-mi imaginez unde o sa se ajunga in alti 10 ani. Cel mai probabil o sa fie un lucru esential in viata de zi cu zi si, probabil, o sa ajunga sa aiba acces chiar toata lumea la el. Tot ce sper e sa nu ajungem total dependenti de el si sa ne mai putem bucura de momente speciale live si nu online, sa mai vedem persoanele dragi si fata in fata si sa nu auzim de ele doar dintr-un check-in sau o stare de pe facebook.

Astea au fost intrebarile principale pe care le-am preluat si pentru ca am liber sa mai adaug, am formulat si eu cateva:

-Care crezi ca este principalul avantaj al internetului?
Desi are multe avantaje, am sa merg cu comunicarea. Desi exista telefonul inainte de internet, comunicarea era destul de limitata. Nu ai fi putut sa vorbesti in tari straine si sa vezi persoana la fata cand o faci, nu ai fi putut sa-ti gasesti o colega cu care n-ai mai vorbit de un deceniu caci s-a mutat cu mult timp in urma, nu as putea sa-mi vad parintii si cateii daca mama nu mi-ar fi trimits poze pe facebook, nu as fi stiut ca prietenul meu se gandeste la mine daca nu mi-ar fi trimis o melodie de-a noastra sau o poza cu un gest dragut, desi nu sunt langa mine. Nu as fi reluat legatura cu o buna prietene din clasele 1-4 care a plecat in Italia si nu as fi stiut ca s-a intors in tara daca nu ma cauta pe Internet. As putea sa continui asa cu multe scenarii, dar cred ca ati inteles ideea.

-Care crezi ca este principalul dezavantaj al internetului?
Si aici sunt destul de multe, din pacate, dar orice lucru bun vine cu defectele sale si trebuie sa stii sa le manuiesti sau sa le adaptezi. Cred ca principalul "defect" al internetul e dependenta pe care o provoaca. Cand vad cate lucruri am enumerat la intrebarea "Ce faci zilnic pe net?" imi dau seama cat de conectata sunt de el si cat de greu mi-ar fi fara. Desi as supravetui cu brio, nu as mai afla nicio informatii legata de facultate caci toate sunt online, nu as mai putea posta, nu as mai putea face atatea lucruri ce nu sunt vitale, dar au o oarecare importanta. Nu zic ca nu as supravetui fara el, sigur familia si cateii mei ar aprecia schimbarea, dar cum acum se intampla atatea online e greu sa stai deoparte.



Cam astea au fost intrebarile, sunteti libere sa preluati si voi leapsa daca aveti blog sau sa-mi lasati in comentarii parerile voastre despre acest subiect sau chiar sa si raspundeti la cateva intrebari. Ne auzim cat de curand cu un mic review ce asteapta sa fie scris. Va pup!!




Share this:

CONVERSATION

0 comments:

Trimiteți un comentariu