5 pasi pentru un epilat eficient, fara iritatii

Stiu ca in ziua de azi este lansat foarte des cate un gadget pentru epilat care promite sa faca marea cu sarea. Eu personal am o toleranta la durere zero destul de scazuta si fug de epilatoare si de ceara mai ceva ca si cateii meu cand fug dupa pisici. Cand o sa apara si la noi un produs care sa nu provoace deloc durere, probabil in America a si aparut, abia atunci o sa renunt si eu la clasica lama. Folosesc big-uri de peste 4 ani si stiu ca e putin pe langa cat o sa o mai am de folosit, dar relatia noastra progreseaza, mai ales de cand au aparut pe internet sfaturi si idei foarte utile. Asadar m-am gandit sa impartasesc si cu voi micile trucuri pe care le folosesc ca sa nu ma irit si sa am parte de un efect mai indelungat.




Pasul 1-Niciodata pe pielea uscata!
Stiu ca majoritatea femeilor au o viata foarte activa si li se mai intampla uneori sa-si aminteasca cand ies pe usa ca poarta fusta si aseara au uitat sa se epileze. Tendinta ar fi sa fuga repede in baie si sa dea rapid cu big-ul pe pielea uscata, ceea ce pare o solutie rapida pe moment, dar daca ai pielea subtire si relativ sensibila ca a mea, stii ca urmarile imediate ar fi acele mici bubite sau iritatii ce apar pe piele si arata inestetic.

Cea mai buna solutie ar fi sa integrezi epilatul in rutina ta de la baie sau dus si astfel pielea va fi curata, uda si pregatita pentru urmatorii pasi ce urmeaza mai jos. Daca totusi te grabesti, incearca sa dai cu cat mai multa apa calda pe picior ca sa se inmoaie firul de par.



Pasul 2-Nu neglija exfolierea!
Cred ca ti s-a intamplat mai mult decat o data sa gasesti fire sub piele si sa nu stii cum sa le previi. Ei bine, solutia este destul de simpla: exfolierea. Pe langa pielea catifelata care ramane in urma acestui procedeu, epilatul este mult mai eficient pentru ca indepartezi un strat de piele moarta si lama ajunge astfel mult mai aproape de radacina, iar sansele sa mai gasesti fire sub piele scad drastic. De asemenea, daca ai pielea uscata, exfolierea va netezi suprafata si la final crema va patrunde mai repede.
Atentie totusi ce exfoliant folosesti, ai nevoie de un produs bland si eficient, dar care sa nu contina iritanti sau particule prea abrazive. Eu momentan il folosesc pe acesta de la Avon, imi place efectul lui, dar sunt in cautarea unuia mai natural, fara alcool de preferabil.


Pasul 3-Niciodata direct pe piele!
Chiar daca pielea ta nu e sensibila si ai impresia ca poti sa sari peste acest pas, te sfatuiesc sa nu o faci. Asadar, ce aplicam inainte de epilare ca lama sa nu atinga direct pielea si sa alunece usor? Eu personal am 3 variante pe care le alternez in functie de conditii. Daca ma relaxez facand o baie (in cada), imi place sa folosesc o spuma de ras, varianta feminina sau masculina, nu fac pretentii cat timp lama aluneca usor pe piele. Daca fac un dus sau ma grabesc apelez fie la un sapun cremos, ti-l recomand pe cel de la Dove caci face multa spuma si e hidratant (al meu e pe terminate, de asta nu apare in poza), fie la balsamul de par si stiu ca suna cam ciudat, dar chiar isi face treaba, mai ales daca este hidratant. Nu iti trebuie, asadar, produse scumpe sau profesioniste, poti folosi direct ce ai in baie. Nu uita totusi sa cureti bine lamele si sa le stergi ca sa nu rugineasca.


Pasul 4-Nu te zgarcii la big-uri
Desi la inceput foloseam big-uri ieftine pentru barbati, dupa ce le-am descoperit pe cele de la Venus, nu am mai revenit la ele. La primele 2-3 folosiri nu ma iritam nici cu primele daca foloseam pasii de mai sus, dar se uzau foarte repede, ma taiam foarte usor si nici nu epilau atat de bine. Anul trecut mi-am luat un set de 4 de la Venus cu 3 lame si capul pivotant si le-am adorat, m-au tinut o vesnicie, s-au uzat foarte greu si epileaza atat de bland si eficient. Mi-am dat seama imediat ca au fost o investitie buna, mai ales in dusurile de la camin, mici si intunecate, unde ma epilam mai mult pe ghicite. Gama Venus e foarte variata si la noi sunt destul de putine variante, ma tenteaza si cele cu rezerve, la care poti schimba capul si nu tot aparatul.

Un alt mic pont in ceea ce priveste epilatul cu lama e sa nu apesi cand o folosesti pe piele si nici sa nu revii pe aceeasi zona mai mult de 2 ori.


Pasul 5-Nu uita de hidratare!
Un alt truc care m-a ajutat inca de la inceput e folosirea unei creme cat mai hidratante imediat dupa epilare. Mie imi place mult cea de la Thai Spa cu avocado si masline, este o crema grasa, foarte hidratanta si care isi mentine efectul chiar si a doua zi. Desi vara e un pic incomoda caci iti da senzatia aia ca transpiri crema, chiar merita cei 12 lei, cat costa in supermarketuri. A doua zi poti sa folosesti orice crema iti place, eu momentat o folosesc pe cea de la Victoria’s Secret care miroase genial si sper sa-mi ajunga cat mai mult, asa de mult imi place.

Stiu ca per total rutina pare un pic cam lunga, dar chiar face diferenta la final si chiar daca, in viitor. am sa gasesc un epilator care sa ma dea pe spate, sper sa poata fi folosit in cada, caci sigur n-as vrea sa renunt la rutina mea.


Daca ai ajuns pana aici cu cititul te felicit, stiu ca am scris destul de mult si te invit sa lasi si un comentariu in casuta care e chiar un pic mai jos si sa imi zici ce metode de epilare folosesti tu sau daca cunosti si alte trucuri. Sper ca ti-a placut postarea si ca ai gasit macar un mic pont util printre toate randurile astea. Te pup si ne auzim cat de curand!

Share this:

, , , , , ,

CONVERSATION

0 comments:

Trimiteți un comentariu